Traiesc de mai bine de 40 de ani in Bucuresti, asa ca ii stiu bine fiecare nuanta a schimbarii unui mediu care devine din ce in ce mai putin propice vietii organice si sufletesti. In vara, ca sa scap de senzatia de „fara aer”, atunci cand nu am fost pe munte, am dormit in cort mai multe nopti, pe gazonul poienii unde oamenii se relaxeza pana tarziu in noapte, ascultand muzica de calitate gustand putin dintr-o natura urbana. Totusi, acolo cadea roua si in augustul fiebinte dimineta mirosea a fan sau iarba proaspata si arome de plante. Nu eram singur in noptile acelei poieni care m-a salvat in acesta vara, am intalnit oameni speciali cu care am discutat pana aproape de rasarit si am adormit impreuna cu oameni nevoiti sa doarma pe pernele din poiana Robei de Cultura pentru ca nu mai au casa.

Nu mai percep de foarte mult timp Bucurestiul ca un spatiu in care imi place sa traiesc, cu exceptia catorva momente din primavara si toamna. Daca adun fiecare moment pe care l-am petrecut in afara Bucurestiului imi dau seama ca am vrut mai mult sa plec decat sa raman. Mai mult de 10 ani am stat departe de Bucuresti, mai ales pe munti sau la tara, la pescuit pe lacuri si rauri, sau prin paduri. Mai mult de 5 ani am pescuit continuu minut de minut de-a lungul a 30 de ani, intr-o experienta pe care am consumat-o pana la capat. Nu mai ucid fiinte chiar atat de simple, aparent, cum sunt considerate pestii. Am ucis destui si nu mai gasesc in asta o placere, oricata stiinta si rafinament as avea.

 

Calin Cyfer alias Haplea fructaliu a avut un rol major in schimbarea mintii mele, nu mai putin important ca  gandirea de cristal de dincolo de filozofie a lui Alexandru Dragomir, si culminaind cu gandirea ca o lama metafizica a lui Buddha. Dupa ce am inteles, si mintea a pornit natural catre o schimbare majora, totul s-a petrecut fara efort. Am renuntat complet la pescuit care a devenit complet nesatisfacator, am renuntat definitiv sa consum zahar si carne si sa reduc catre minim consumul de lactate si oua.  Eram alintat in familie „mister cascaval” si, efectiv, grasimea in exces imi iesea prin pielea capului. Traiam stresat, agitat si nesanatos, fugind in natura  intr-o activitate ca pescuitul cu naluci sau la musca, care imi descarcau refularile si imi potoleau inconstient nevoia de liniste pe care o cautam semiconstient. Pana am ajuns intr-o criza binefacatoare care mi-a redat libertatea spirituala gasita intermitent in anumite perioade din trecut.

In fiecare zi am devenit „mai eu”, in sensul libertatii si dezlegarii de limitele unei vieti standardizate si mecanice. Acum este ora 5.33, si meditez si scriu de la 4. Viata curge mai plina, mai eficienta si mai calma ca oricand, sensul cuvantului efort a disparut.
De cand m-am intors din calatorie, bunul prieten Dan D., m-a avertizat ca plecarile mele repetate, care au culminat cu ultima, ma vor dezadapta complet de acest oras la care nu am fost niciodata complet conectat. Asa a fost perfect, am putut sa evadez oricand si in orice clipa. Pentru mine „urban” se asocieza perfect cu sensul de nefiresc si un proces evident de dezumanizare. Imi amintesc cat de greu am reusit sa strabat orasul la ora 14, incercand sa evadez pentru doua zile pe o plaja minunata in Bulgaria. Imi amintesc si de momentele la fel de dezumanizante traite la Eforie Nord, intre mase stupide si vanzolitoare dispuse sa isi cheltuiasca bruma de agonisela intr-un univers hiperaglomerat. Am evadat de acolo mai repede decat mi-am propus dupa ce prima zi din weekend a paralizat circulatia din centrul statiunii pentru mai bine de 10 ore. Am indurat 3 zile doar pentru familia care avea nevoie de binefacerile namolului si apei hipersarate a ghiolului (am gustat si eu ele). Gatul distrus in noaptea memorabilei rute Balea Lac – Moldoveanu si inapoi, si-a revenit treptat cu ajutorul mediului salin si al soarelui.
       Am plecat impacat dupa miezul noptii. Pana aproape de Vama Veche am mers rapid dar pe platoul care coboara lin, am gasit 2 randuri kilometrice care se terminau intr-un blocaj total aproape de 2 noaptea. Am trecut de acel loc care nu mai aminteste in nici un fel de o „Vama” originara. In scurt timp am  ajuns la Krapets unde am trait o stare de eliberare dupa zile nefiresti traite la Eforie Nord. . Krapets  a fost locul unde am trait 4 zile complete , inotand ore intregi sau facand scurte escapade in valurile ce se salbaticeau, m-am intalnit cu amici suprinzatori, am avut intalniri memorabile si am strabatut liziera padurii ca sa inteleg micile comunitati retrase la umbra.  Pe plaja, in micile comunitati de corturi si rulote ascunse intre plopi sau la marginea padurii   viata curge inca normal si tihnit si sper sa ramana asa pentru mult timp. Din pacate acel loc  este prea aproape de granita cu Romania si prea expus publicitatii. Deja am descoperit si trait o plaja mai salbatica decat Vama asa cum era in urma cu cel putin 50 de ani, un loc magic pe care   momentan pot sa impartasesc cu voi doar prin poze. E un loc pe care oricine si-l doreste il poate gasi, pentru mine a fost o cautare de cel mult 5 minute. In Bulgaria plajelor  mai sunt si altele locuri salbatice  doar putin mai departe decat Vama Veche cea pervertitia definitiv.