Cu cateva zile inainte sa plec in acesta calatorie am salavat in telefon hartile muntilor care desenau un traseu din nordul tarii pornind de la Brodina catre sud in zona muntilor de curbura. Stiam de unde plec, dar nu mi-am propus nici un moment sa ating un punct pe harta sau sa am un program de mers zilnic, ori o strategie. Nici data de plecare nu a fost posibil sa o fixez in repere obiective, desi stiam ca vremea din zona de nord este diferita de climatul sudic al Carpatilor.
Mi-am propus ca reper 15 Septembrie, dar am lasat ca totul sa se aranjeze in jurul meu, fara sa ma grabesc sa plec, cu un gand ca voi avea exact acele intalniri pe care le caut, si vremea va fi nu atat de aspra incat sa ma trimita acasa dupa cateva zile.
Mobilul a stat cateva zile inainte de plecare la incarcat pe o carte despre intuitie, scoasa cu scopul a fi citita dar abandonata pe biblioteca. M-am gandit ca pe drum, sa iau o carte in tren, si sa profit de un avantaj pe care nu il mai gustasem de mult: sa mergi la distanta fara sa fi mereu concentrat pe drum asa cum iti cere pozitia de la volan. Urma sa o fac cadou cuiva care imi place si pentru care cartea are un mesaj potrivit. Am citit suficient din cartea lui Osho incat sa ma convinga sa iau ca reper cat mai putine criterii obiective de spatiu si/sau timp, mai ales stiind ca am la dispozitie 27-28 de zile. In primul rand nu ma grabeam nicaieri, pentru ca nu mi-am propus sa ajung undeva anume pe acest traseu imaginar, de la Nord catre zona in care muntii fac o miscare hotarata la dreapta in spatiul numit Romania.
Nu mai fusesem in Moldova alpina de foarte multi ani si chiar nu aveam repere. Am citit foarte putin ca sa pot sa descopar mai mult in mod direct si sa fortez mintea sa se adapteze in mometele de decizie. Singurele experiente directe erau legate de zona muntilor Ceahlau, in urma cu mai bine de 40 de ani, si de o calatorie intre manstirile Sihastria si Horatia, peste dealuri si munti mici, din care imi amintesc doar o insiruire de drumuri forestiere si o curgere egala printre munti impaduriti.
Am evitat sa cautat informatii despre trasee, locuri de campare, pensiuni sau alt reper obiectiv pe unde sa trec, pentru ca stiam ca nu o sa parcurg un traseu fix si rationalizat in spatiu.
Sigur am stiut ca o sa ajung in Suceava si de acolo voi lua autobuzul spre Brodina. In autobuz am hotarat inutuitiv sa merg pana la Brodina de Sus, pentru ca de acolo parea ca ma urc exact pe coama de unde porneste Obcina Feredeului.
Cand am coborat din autobuz si am incercat sa imi incarc acumulatorul mobilului, am dat fara sa stiu peste mafia locala a lemnului. Am lasat tot intuitia sa descalcesca o stiuatie absurda in care am fost agresat in pozitia imaginara de spion, posibil terorist sau hot care fileaza averi stranse din taieri de lemne. Am fost sicanat direct si cu accente care trimiteau la duritate fizica dar nu am cedat nici un moment. I-am imblanzit pe rand sau i-am privit dur si inflexibil incat au inteles nu voi ceda nimic din atitudinea mea. Strategia a mers desi atmosferea imi amintea de filmul „Caini” si vedeam posibil un scenariu care includea topoare scoase din portbagajul masinilor de teren. Stiu ca am riscat, si un bun preieten mi-a spus ca se putea termina in mod violent. Ceva a facut insa, ca acest scenariu sa fie doar imaginar, desi putea fi posibil. M-au tatonat si urmarit si in noapte cand am urcat pe coama Obcinei sarind nenumarate garduri si intalnind vaci si cai care pasteau linistiti in noaptea rece. Macar ploaia se oprise si puteam sa pun cortul undeva sus, de unde puteam sa vad orice miscare. Tot intuitiv am ales sa merg prin gradini sarind gardurile care, construite orizontal, pareau special facute sa fie escaladate incat sa imi pierd urma. Incercam de fiecare data soliditatea structurii fiecarui lemn ca sa nu cedeze sub efortul greutatii dinamice. In mai putin de o ora eram sus, ploaia se oprise complet si luna imi permitea sa-mi montez cortul discret, la lumina rosie a frontalei. Nu stiam cat de frig va fi la aproape 1000 de metri altitudine, pentru ca nu aveam o prognoza exacta. M-am bagat repede in cortul minimalist pentru prima noapte care promitea sa fie foarte rece. Stiam ca nu vor urca dupa mine, asa ca m-am abandonat cortului in care eram complet lipsit de aparare, prins ca intr-un cocon din aer si panza care ma proteja doar relativ de aerul rece, dar nu si de oameni. De frig nu aveam de ce sa ma tem, am mers cu cortul in Ciucas ca sa vad cum rezista exact la frig si vant. Am urcat intr-o noapte magica in care luna neintreaga lumina ireal de puternic. Era cald pentru sfasitul de vara incat am urcat la 2 ore dupa miezul noptii intr-un wool foarte subtire si un tricou sintetic care sa protejeze lana delicata. Am pus cortul cand cerul incepea sa se faca portocaliu printre culorile metalice vinetii. O oboseala placuta ma invita sa intru in coconul protector inainte ca rasaritul sa isi arate tot joculimparmanentei culorilor. Stiam care sunt limitele cortului dar, cum se va comporta la temperetaturlor negative urma sa aflu. Protectia cea mai importanta imi este asigurata desacul bun si usor cu confort la mai multe grade sub temperatura de inghet.
M-am trezit dupa miezul noptii intr-o noua stare, in care respiratia imprastia vapori umezi si calzi ce inghetau pe foaia de sintetic aflata la cativa zeci de centimetri.