Ieri dimineta, in rarele momente cand mai privesc ecranul plat numit televizor, am picat in camera exact cand la Digi 24 era un reportaj despre ursii denumite fiare, prin care se induce o stare perfecta de groaza si manipulare, ca si cum ursii vin frecvent sa atace oameni nevinovati pe care ii asteapta in spatele casei ca sa le „administreze” o lovitura fatala. Dupa atacul din orasul Fagaras, toate canalele media au transmis zile in sir mesaje deformate despre agresivitatea ursilor, si o situatie particulara, pe care au generalizat-o denumind ursul „fiara” care te ataca in mod neasteptat. Cand ma intorceam cu trenul din calatoria din nordul Carpatilor, oprita de un val de frig si ploi, aproape de Miercurea Ciuc, patria ursilor, am discutat cu un domn din Brasov care privea cu o mare atentie fiecare nuanta a naturii. Pentru ca natura meseriei lui este sa calatoreasca cu trenul, stia orice mic loc unde putea sa vada animale salbatice la date exacte ale anului si momente precise ale zilei. Mi-a aratat zeci de caprioare pe campiile intinse intre muntii care insotesc Oltul de la izvoare spre Brasov, vulpi care ies pe camp la vanat si multe rate salbatice iesite din cotloane raului.

 

                Pentru ca avea o atentie desosebita pentru intelegerea animalelor si un mod generos de a le privi si de a comunica acest lucru, am intuit ca se intalnise de destule ori cu ursi care coborau dupa mancare in zonele de la marginea Brasovului. Intr-adevar, s-a intalnit de multe ori cu ursii veniti sa manince din containerele pentru depozitat gunoiul si, nu o data, copilul lui a privit ursul in ochi atunci cand a vrut sa arunce gunoiul. Ursul s-a ridicat direct din tomberon, deranjat din micul festin, dar niciodata nu a  atacat, desi copilul a fugit speriat abandonand galeata cu gunoi. Mi-a mai povestit cum, un urs venit la un picnic la o poiana de sub Tampa, a fost hranit de la mica distanta de mai multi brasoveni, in conditii de calm reciproc, dar unul a incercat o gluma stupida aruncand ursului un taciune din foc. Ursul a apucat automat taciunele crezand ca este hrana aruncata de oameni, si in urmatoarele secunde, furios de acesta nerozie, i-a ranit grav pe mai multi oameni din imediata apropiere.

 

In acesta vara prelungita catre toamna, in care am stat mai mult de 40 de zile pe munti si am fost in apropierea ursilor si a altor animale salbatice, am avut ocazia sa le studiez direct comportamentul si sa imi fie clar, ca intodeauna iti dau mesaje de avertizare, si niciodata nu te ataca direct, cum ar face o adevarata fiara cum ar fi tigrul, leul sau alt carnivor genuin. In primul rand, ursul are o dieta esential vegetariana si, oriunde am vazut fecale, intodeauna ele contineau 100% doar fructe ca mere padurete, sau merisoare, sau alte fructe din padure. Am fost fascinat de neutralitatea mirosului fecalelor care sunt perfect inodore. In articolul dedicat lui Nicu am povestit cum ursul aflat in preajma mea m-a avertizat ca este acolo, semn ca este teritoriul lui. In Ciucas, impreuna cu Petra, am auzit un urs aflat la marginea padurii, care calca linistit pe vreascuri vazandu-si de treaba in liniste, continund neutru sa mearga catre propriile „treburi de urs”. Intalnirea cea mai de aproape, a fost intr-o dimineata, cand am vrut sa fotografiez raul Runcu din masivul Leaota pentru prietenii mei pescari. Am intrat in zona albiei raului de mai multe ori si, o data, intr-o zona de taieturi pe ambii versanti, am vazut urme de animale care si-au facut acolo o zona de trecere. Am coborat pe rau si, concentrat sa fac poze cat mai bune, m-am abandonat frumusetii luminii putin dupa rasarit, si curgerii raului. Cand am revenit in drumul forestier, un mare rahat pigmentat de resturi aurii-portocalii de mere statea martor trecerii prin spatele meu a unui urs care a traversat raul discret, ca o pisica, dar a vrut sa imi spuna ca a trecut pe acolo si nu a avut nici o alta intentie decat sa imi amintesca ca este pasnic, dar ca lumea aceea este a lui.

 

Raul Rauncu acolo unde ursul a traverat  valea putin dupa rasarit prin spatele meu atat de discret incat nu am stiu ce s-a intamplat.  Scena s-a intamplat in spatele meu in timp de fotografiam raul.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

 

Putea sa ma atace din spate fara sa am nici o sansa sa reactionez, fiind total concentrat sa fotografiez raul. Stiu ca nu a avut nici cea mai mica intentie sa ma atace, asa cum niciodata nu ataca omul fara sa fie incitat de ceva nefiresc. A lasat doar urma calda si onctuoasa prin care sa ma atentioneze ca trecut pe acolo. Acum vad si eu studiind pozele ca se paote observa prospetimea prin faptul ca pietricele albe calcaroase s-au lipit atat de usor de fecalele ursului. Un alt lucru care m-a fascinat este faptul ca fecale de urs nu au nici un miros si am avut in Calimani ocazia sa tot testez.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

 

Singurul urs privit de aproape l-am vazut pe Transfagarasan, in urma cu mai multi ani. Statea intins in mijlocul soselei, la cativa kilometri mai jos de cabanele de la Piscul Negru, avea un pui si amandoi stateau linistiti, intinsi pe labe ca doi ciobanesti. Turistii inconstineti ii filmau de la mai putin de 10-12 metri, fara sa constientizeze ca, ursul matur se poate simti amenintat de distanta prea mica la care cei fara de minte au fortat apropierea pentru niste likeuri pe Facebook sau alte retele sociale.

 

Inainte sa plec in calatoria din Bucovina spre sudul Carpatilor, am strans informatii din cat mai multe surse credibile, de la vanatori si oameni care petrec mult timp in natura si care au intuitie si discernamant. Am verificat timp de cateva saptamani daca exista vreo solutie valabila si perfect generala de a indeparta fara nici un risc ursii. Pe rand, am exclus petardele tactice, aparate cu electrosocuri sau ultrasunete si alte gadgeturi care, pe unuii ursi, ii indeparteza, dar pe altii ii poate face agresivi. Am decis sa nu iau nimic la mine prin care sa descurajez agresiv un atac, si am mizat totul pe avertizarea continua si din timp a trecerii mele prin tinuturile lor. In muntii Calimani am traversat nenumarate zone in care urmele de ursi se inlantuiau pe kilometrii, atat proaspete, lasate in pamantul moale, dar si fecale pline de merisoare. Aici in toamna cu temperaturi de iarna aveau inca multa mancare, pe care acest munte il oferea din belsug. Posibile probleme cu ursi infometati pot exista la limita unde resursele naturale de hrana sunt mai putin darnice, iar acestia pot deveni disperati de foame.

 

Ma intreb cum ar reactiona un om infometat, daca ar fi nevoit sa fure hrana sau sa o procure altfel decat cu bani, in conditii normale.

 

 

 

 

 

 

 

           Prea multi dintre prieteni, cunoscuti dar si localinici din zonele montane se ingrijoreaza de prezenta animalelor salbatice desi nu au patit vreodata, pe munte, ceva cu adevarat primejdios.

 

Desigur, cel mai hulit din cauza imaginii create in mass-media este ursul care a fost intens mediatizat cu o imagine deformata si negativa. Toti cei care inteleg natura sunt de acord ca noi am intrat din ce in ce mai agresiv in teritoriile animalelor salbatice si le pervertim comportamentul datorita acțiunilor noastre prea prezente in lumea lor.

 

Inainte sa plec in calatorie am discutat cu mai mulți vanatori experimentați despre comportamentul ursilor si, parerea unanima este ca ursul ataca omul doar daca este surprins, speriat sau are impresia ca puii ii sunt amenintati. Atunci cand se intampla atacurile, acestea sunt un raspuns la stimulii comportamentali gresiti, pe care omul ii transmite animalului, ca il poate ataca desi nu vrea acest lucru.

 

        Vreau sa amintesc doua remarci foarte profunde si absolut memorabile si o scurta poveste despre ursii care au avut o diminuare puternica a simtului  mirosului:

 

    Tudor Popescu, amic si vanator experimentat: „Ursul este un animal bland.”

 

 Denis de la Schitul Sihastria Raraului: „Omul are in mod obisnuit o carne atat de poluata si toxica incat un urs obisnuit nu ar manca un om.”

 

                  Florin Ghimisliu un prieten si  om  atent continuu pe o perioada lunga  la  comportamentul animalelor mi-a povestit cum in anul 1979 ursii au fost gripati in masa si nu mai simteau mirosul oamenilor si se aropiau nefiresc de mult de oamenii din comuntatile montane sau care traiau  temporar in munti,  de ciobani sau calatori montani.Cu toate acestea,  desi cazurile de intalniri ale oamenilor cu  ursii au fost nefiresc de mari atacurile asupra oamenilor nu au fost mai multe decat atunci cand mirosul extraordianr al ursilor functioneza perfect si ii face sa pastreze distanta firesca fata de oameni.

 

 

Singura solutie cu adevarat inteleapta este nu ne mai manifestam agresiv in atitutudinea fata de ei, haituindu-i si la limita, omorandu-i in numar mare, si sa putem intelege ca sunt doar animale care trebuiesc ajutate si hranite in perioadele in care ies slabiti din hibernare, sau in anumite perioade de toamna cand nu gasesc destula hrana.

 

Un program coerent prin care sa fie ajutati cu adevarat direct in salbaticie il vad ca fiind singura solutie de a trai armonios cu aceste superbe animale.