Alegerea de a călătorii în ultimele zone semi-sălbatice și puțin populate de munte după ce culmile au fost părăsit de comunitățile pastorale te scoate total din ordinea obșnuintelor și rutinelor socialului, și poate acționa ca o metodă prin care viziunea despre lume care se deschide interpretărilor. Ești în situația de a fi aproape de o situție uitată, tu și Universul fără nici o altă scală de interpretare sau martori care să altereze acestă relație. În fata naturii cad toate măștile și semnificațiile brandurilor care te înconjoară se reduc la o singură funcție, supraviețuirea. Toate acele accesorii devin brusc lipsite de rezonanța lor publicitară pentru că naturii nu-i pasă de ce nume poată pantalonii tăi, bluza de lână sau bețele pe care te sprijini. Toate structurile care construiesc aceea identitate ridicată migălos din abstracțiuni se reduce la simple funcție de utilitare : sa-ți fie comode, călduroase dar și respirabile, sau prietenoase încât să te simți bine.
Tufelor nesfârșite de jnepeni nu sunt ziduri naturale în calea pasilor tăi, brazii care au căzut doborâți de furtună nu au altă semnificție decât aceea că sunt acolo neutru nici ca obstacol, dar nici ca ajutor. Doar o neutralitate completă suficientă sieși în care sunt spectator la o regie complexă denumit natură, și care își dezvăluie ordinea numită de noi haos. În intâmplările acestui organism uriaș am o importantă de același ordin cu un brad, o ciupercă, un corb, o furnică sau un urs.
Refuz exagerarea de a denumi niște stânci risipite pe o culme concentrând un sens mistic unic tipărit pe o hartă . 12 apostoli are aceeași gratuitate a numirii ca și cele de 12 eroi dacici,cei 12 ciobani la sfat, cei 12 înțelepți , cele 12 falusuri erecte, armata celor 12 maimuțe, colonia celor 12 corbi, cei 12 lupi sacrii , 12 turiști împietriți.
Înterpretarea zen prin care vedeam atunci lumea este o dezvrajire dar și o revrăjire care apelează la noi sensuri fără să facă o clarificare. Impermanența este și ea un concept, descriere a unei treceri pe care nu o pot obiectiva și care există oricum – este trecerea în care sunt și eu acum undeva. Este o simplă observație a unui fenomen observat de un cercetător ,,spiritual,,. Buddha ne răspunde tot cu o povește dar în format de serial cu vieți multiple ale aceluiași annata . Care-i sensul și dacă existența vrea ceva prin tot acest spectacol uriaș din fața ochilor nu răspunde până la urmă decât tot printr-un piruetă metafizică camuflată de un zâmbet enigmatic. La fel cum zen ne spune ca suferința nu are nici un sens pot să înțeleg că și acest spectacol grandios și haotic nu vrea să-mi spună decât că este, sustrăgându-se oricărei interpretări obiective posibile.
Nu am dovada că există o mare minte universală dar cu sigurantă gândirea se încurcă în aporii conceptuale,suferă inutil din dualisme care duc la vinovății imaginare și cel mai bun exemplu sunt pașii mei care se succed instinctual și respirația calmă și suficientă. După incercări de explicații psihologice ale suferinței Buddha eșuează în speculații despre un sens al reîncarnărilor.
În nopțile în care am dormit în izolare nu m-a vizitat nici un demon deși n-am spus rugăciuni și n-am incantat mantre. Sălbăticia poate cel mult să te înghețe sau să îți pună obstacole indiferente în calea scopurilor tale dar n-am întânit spirite ale pădurii, nici strigoii, nici muma pădurii , pâca sau ielele. Naturalețea,calmul sau agilitatea cu care animale sălbatice sau domestice există în intuneric sunt o dovadă că ,,demonii,, și fricile sunt o creație culturală a minților noastre altoite pe un un exercițiu pierdut de a trece prin întuneric la fel ca prin lumină.
Am populat mințile cu fantastice lumi imaginare care acum ne încurcă să vedem lumea cu o simplitate onestă. Dacă aceste ficțiuni nu vor fi clarificate mințile se vor păbuși din nou în specatcole istorice monstruoase livrate de manipulatorii de serviciu. Demonii se vor întrupa în lumina zilei virusând mințile populațiilor pentru care superstițile,prejudecățile și misticismul sunt stereotipii comportamentale.

Creaturi ale superstițiilor populare locale care-i atacă pe cei care merg sau poposesc noaptea prin pustietăți sunt un amestec de credințe,imaginar înfricoșat și ritualuri oribile.
,,După unele credinţe populare, baterea parului trebuie să se facă prin şezutul cadavrului. Altor strigoi li se băteau cuie la încheieturile mâinilor şi picioarelor sau în burtă.,,

https://adevarul.ro/…/zece-creaturi-cosmar-roman…/index.html