Ies fără grabă undeva spre o evadare printre câmpuri și păduri în ultima zi fără ploi. Când ajung să urc în mașină un mastodont limfatic cu sex pierdut îi spune feței brăzdate de acreală 
– Vezi ce mă iubește Dumnezeu, așa de frumos mi-a înflorit cireșul !
Nu apuc să plec și apare bâtrânul care vrea mereu să parchez la el în fața curții ca o mare favoare. Îl ceartă că nu poartă crucea strălucitoare pe care i-a făcut-o cadou și umblă cu vechitura aia din textilă neagră impletită. Mă întreb cum văd atât de bine de la distanța apreciabilă și cum de focalizează atît de bine pe pieptul bietului bătrând luat la tir religios. Încerc să scap cât mai rapid prins în câmpul unor sensuri din care nu fac parte.
– Să pui mașina aici, pentru că vine un țigan care o trântește aiurea!
Îl asigur că voi încerca să o fac deși nu îmi pasă nici de țigani nici de calculele lui, și nici de Dumnezeul care înflorește cireșii și implinește toate dorințele babelor. Vreau doar să plec.

Prognoza Meteoblue e contrazisă de o primă ploaie ușoară la Balotești. Intru pe câmp și apoi pe brazdele uneori tasate alteori poaspete în chip de drum spre pădure. Codobaturi galbene caută în câmpurile verzi iar fazanii se desconspiră din boscheții de la marginea arăturii. Pădurea este supravegheată video și poteca largă pare cam bătută. În scurt timp apare un indicator de cros ciclist sau pentru alergatori. O egretă e nemișcată în apa mică, merg discret prin pădure dar e deranjată de prezența mea și se mută fâlfâind lenes din aripi. Din lac apa curge peste o mlaștină care îmi umple nările cu un miros de pământ, apă, plante acvarice și nămol de o putreziuciune germinativă neutră comparativ cu miasmele canalizărilor urbane și duhoarea cuvintelor. 
Trec pe lângă o poiană ca un teren uriaș de fotbal îngrădită cu o plasă metalică înaltă care arată nefiresc în pădurea dezordonată. Merg pe un drum tăiat perfect drept și ajung la o nouă poaină la fel de enigmatică. Perfect centrat pe o latură este un foișor care are un fotoliu de birou ponosit. Imaginația îmi livrează instantaneu un burtos care se crede stăpânul creației fumează tacticos și bea o tărie așteptând ca gonacii și câinii sa-i aducă pe tavă în bătaia puștii animale disperate ce vor căuta inutil scăpare lovindu-se de gardul metalic. Plec mai departe și poiana verde se umple în minte cu mistreți si căprioare îngrozite care privesc în ochi cea mai crudă ființă. Continui să merg încercând să alung imaginea poienilor verzi de o tăcere indescifrabilă. Într-o zi linistea intreruptă doar de cântecul păsărilor se va transforma în tipete fiorose de oameni ce agită bâte și câini cu ochi metalici care-i vor aduce pe intrările bine ticluite burtosului tolănit pe scaunul de birou ființele cu sânge pulsînd nebun și priviri îngrozite.
Am dat de un drum perfect perpendicular și pietruit, departe se aude un câine probabil de la ocolul silvic stăpânul pădurii și viețuitoarelor. Începe să plouă din nou acum mai tare și mă gîndesc că nu am 4×4. Pământul însetat abia simte ploaia ce nu a trecuit nici de frunze, nu îmi fac griji. 
Pe înserat parchez la corcoduș pentru a face o mică plăcere bătrînului și îmi imaginez cum ființa limfatică îi va mulțumii lui Dumnezeu că a scăpat-o pe Yagmur din ghiarele morții și își va răzbuna până la urmă tatăl.